dezamagire

Te-am gasit .....in sfarsit, dar simt ca te pierd mai repede decat te-am gasit, chiar daca imi spui ca nu am de ce sa ma tem! Imi umbli prin suflet...ti-am spus.. ca un sfredel. Te-nvartesti usor, fara sa iti vad miscarea... doar sa o simt. Esti aer si apa, esti viata.
Esti gandurile mele, esti tot ce vreau sa fiu. Esti ce am vrut si n-am avut, esti marul din pom lasat sa se coaca. Te-am atins verde, te-am atins parguit. L-am lasat sa se coaca .... ca apoi sa te iau. 
Intind mana .. si te uiti cu ochiii blanzi, dezamagiti si-n gand rogi capacul sa mai creasca un pic, sa nu pot sa te-ating. El creste, eu incerc sa ma-nalt, varfurile degetelor imi sunt amortite si nu vor sa m-asculte. Ma pedepsesc si ele c-am sadit dezamagire la poalele copacului plin de iubire.
De ce am facut-o? M-antreb si nu stiu ce raspuns sa aleg.
-nu stiu si nu-nteleg de ce
-din razbunare ..... sa ii arat ca oricare dintre noi poate deveni obiect. Cu zambetul mi-a zis ...trebuie sa ne mai vedem. Cu vocea i-am spus.... nu-mi trebuie. Am tot ce-mi doresc, chiar si ceva mai mult. Am ales prost momentul in care sa spun NU.
-am vrut sa ranesc fara sa ascult ca ma implorai sa te iert. Simteam cum spui ... e ok... dar fara sa crezi. Ma arde, ma seaca de puteri sa fiu acuzata pe nedrept, sa dau explicatii la ceva ce nu am facut. Mi-am pus orgoliul mai presus de tine, mai presus de temerile tale. Iarasi am ales gresit.
Daca ar fi sa gasesc un raspuns, le-as combina pe toate.